Eroziunile dentare cauzate de alimentele acide
Eroziunea dentara reprezinta un proces de dezintegrare chimica a structurilor dure dentare sub actiunea unui acid. Practic, smaltul dentar se decalcifica treptat, iar daca activitatea acida este indelungata, stratul de smalt se poate subtia foarte mult sau se poate dizolva complet in anumite regiuni ale dintilor.
Persistenta mediului acid in cavitatea bucala contribuie la aparitia eroziunilor. In mod normal, saliva are capacitatea de a tampona aciditatea si de a restabili valoare initiala a pH-ului. In schimb, daca se consuma in exces alimente cu continut bogat in acizi, mecanismele naturale de reechilibrare a pH-ului se epuizeaza si creste riscul de demineralizare a smaltului.
Dietele vegetariene si curele bazate in principal pe fructe si legume crude (in proportie de 66% din totalul alimentelor consumate), favorizeaza la randul lor dizolvarea substantei dure dentare. La fel si regurgitatiile esofagiene (la persoanele ce sufera de reflux gastro-esofagian), precum si varsaturile frecvente (la femeile insarcinate sau persoanele bulimice care isi provoaca voma).
Alimente care favorizeaza eroziunea dentara, daca se consuma in exces:
- Sucurile carbogazoase: contin acid fosforic si acid citric
- Fructe si produse obtinute din fructe: acid citric si acid maleic
- Produse fermentate (iaurt): acid lactic
- Struguri si vinuri: Acid tartaric
- Muraturile: acid acetic, acid lactic.
Dupa mese se recomanda:
- guma de mestecat fara zahar pentru stimularea secretiei salivare
- clatiri bucale timp de 30 secunde cu ape de gura ce contin fluoruri
- utilizarea pastelor de dinti cu fluor
De asemenea, este bine de stiut ca momentul ideal de consumare a alimentelor acide este de dimineata pana la pranz. In niciun caz nu se vor consuma seara, inainte de culcare, intrucat atunci se diminueaza productia de saliva si astfel se reduce capacitatea de neutralizare a aciditatii.
Tot pentru evitarea eroziunilor dentare se recomanda consumul sucurilor acidulate cu paiul, metoda prin care se reduce semnificativ contactul acizilor cu dintii. Nu va spalati pe dinti imediat dupa consumarea alimentelor sau bauturilor acide. Asteptati cel putin o ora pana cand smaltul dintilor isi revine de pe urma atacului acid.






