Scoicile sunt intervertebrate marine care tind sa supravietuiasca in apele mici si de reflux. Se ataseaza in permanenta de substraturi dure, precum pietre sau nave, prin intermediul substantelor adezive pe baza de proteine, numite generic ciment de scoica. Companiile nautice sunt nevoite sa cheltuiasca anual milioane de euro pentru a inlatura acumularea masiva a acestor animale, care astfel incetinesc viteza de deplasare a navelor si cresc consumul de carburanti.

Pe plan mondial s-au identificat peste 1220 specii de scoici.

Studentii  singaporezi au studiat biocompatibilitatea, viteza polimerizarii si rezistenta la acizi a cimentului secretat de speciile ce poarta numele de Amphibalanus amphritrite. Au constatat ca acestea din urma prezinta nu numai insolubilitate in apa si proprietati mecanice puternice, ci si siguranta in cazul utilizarii in cavitatea bucala umana. Totusi, se pare ca substanta adeziva este mai putin rezistenta la expunerea indelungata la conditii de aciditate pronuntata, precum suc de portocale sau bauturi acidulate.

Actualmente grupul de cercetatori elaboreaza un nou model experimental in cadrul caruia se simuleaza conditiile mediului oral. Daca studiile vor oferi rezultatele scontate, produsul proteic secretat de scoici ar putea deveni util nu doar in obtinerea cimenturilor adezive cu uz in stomatologie, ci si in alte ramuri medicale, precum in consolidarea chirurgicala a bonturilor osoase.

Sursa: Science
Traducere: Blanka Petcu – AllDental ©

Initial s-a preconizat o diferenta semnificativa in functie de localizarea durerii, insa rezultatul a fost surprinzator. Numeroase regiuni cerebrale au reactionat la durerea dentara superioara si inferioara, in urma semnalelor transmise de ramurile nervului trigemen: nervul maxilar si mandibular.

Totusi, regiunile corticalei cerebrale, inclusiv cortexul somatosenzorial, insular si cingular, au reactionat similar la ambele dureri odontogene.  Aceste zone sunt cunoscute ca regiuni-cheie in sistemul de proiectie a durerii, dar nu au prezentat diferente majore in cazul celor doua dureri.

Intrucat la ambele localizari ale durerii dentare se activau aceleasi regiuni cerebrale, creierul – si deci persoana respectiva – nu a putut indica provenienta durerii.

Medicii dentisti trebuie sa fie constienti ca pacientii lor nu sunt capabili intotdeauna sa localizeze corect durerea dentara, motiv pentru care in unele cazuri se impune un examen clinic minutios.

Sursa: Science News
Traducere: Blanka Petcu – AllDental

Cercetarea efectuata in cadrul Universitatii din Carolina de Nord a conchis ca aproximativ 9000 de gene – adica 30% din genele descoperite in corpul uman – sunt expresate in mod diferit in timpul instalarii gingivitei sau al procesului de vindecare. Caile biologice asociate cu activarea sistemului imun s-au dovedit a fi caile majore activate si critice pentru controlul reactiei organismului fata de acumularea placii bacteriene pe suprafata dintilor. In plus, alte cai de expresie a genelor, activate in cursul dezvoltarii biofilmului microbian includ si caile care sunt implicate in vindecarea plagilor, procesele neurale sau de reinnoire a pielii. S-au observat, de asemenea, modificari vasculare, in chemotaxie, precum si in metabolismul energetic si steroidian.

Rezultatele studiului demonstreaza ca simptomele clinice ale gingivitei reflecta modificari complexe la nivel celular si procese moleculare complicate. Intelegerea miilor de gene si a sistemelor multiple implicate in dezvoltarea gingivitei vor facilita cunoasterea exacta a fenomenelor ce au loc in organismul uman odata cu instalarea bolii si a modului in care acestea influenteaza sanatatea generala a individului.

Placa formata pe dinti, responsabila de instalarea gingivitei, reprezinta o acumulare de bacterii sub forma unui biofilm atat sub-, cat si supragingival. Biofilmul poate lua nastere si in alte parti ale corpului si poate fi implicat in dezvoltarea multor afectiuni, precum infectii ale tractului urinar, infectii ale urechii sau sinuzita cronica.  Cercetatorii cred ca descoperind modul in care organismul interactioneaza cu depozitul microbian ce induce gingivita poate oferi detalii pretioase despre o serie de afectiuni asociate cu prezenta biofilmului, respectiv despre prevenirea si tratarea acestora.

Sursa: Science Daily
Traducere: Blanka Petcu – AllDental

In cadrul studiului oamenii de stiinta au evaluat obiceiurile alimentare a 42540 de barbati in perioada cuprinsa intre 1986 si 2002 si au constatat ca in randul subiectilor care consumau in mod regulat cantitati mari de alimente bogate in vitamina C, se dezvolta cu 52% mai rara tumori maligne orale, decat la cei in dieta carora asemenea alimente erau  sporadice.

S-a observat totodata ca vitamina C din suplimentele nutritive nu este eficienta in combaterea cancerului oral. Se presupune astfel ca nu vitamina C propriu-zisa si de una singura are efect protector, ci alaturi de ea si alte substante minerale si vitamine continute de alimente, care interactioneaza intre ele si actioneaza sinergic in organismul uman.

In mod surprinzator s-a ajuns la concluzia ca la fumatori vitamina E si beta-carotenul creste riscul cancerului oral. Aceasta ultima corelatia va deveni cu siguranta obiectul numeroaselor studii viitoare.

Sursa: International Journal of Cancer
Traducere: Blanka Petcu

Acest aspect este important intrucat in acest fel nu mai este necesara utilizarea celulelor embrionare, o metoda controversata din punct de vedere etic, iar pe de alta parte este foarte simpla stocarea prin congelare a molarilor de minte care altfel nu ar mai avea nicio utilitate.

Anul trecut cercetatorii britanici si japonezi au obtinut celule susa din celule dermice, procedeu salutat atat de Casa Alba, cat si de Vatican. in cadrul experimentului Shinya Yamanaka si colaboratorii sai din cadrul Universitatii din Kyoto au creat celule stem din fibroblasti prelevati din pielea soarecilor (transformati ulterior in celule specifice tesutului conjunctiv), in care au introdus patru gene transcriptoare. Acestea din urma codeaza o serie de proteine si factori de transcriptie, avand rolul de a modula expresia altor gene si astfel s-au dezvoltat celule similare cu celulele susa, avand capacitatea de a se transforma in orice alt tip de celula.

Echipa care a utilizat molarii de minte extrasi  a aplicat trei dintre genele transcriptoare amintite si dupa cultivarea celulelor in laborator timp de o luna, a obtinut celule stem.

Potrivit liderului grupului de cercetatori, Hajime Ogushi, metoda va putea fi folosita in tratamentul afectiunilor osoase congenitale, dar pentru perfectionarea tehnologiei se preconizeaza ca vor fi necesari inca 5 ani. intrucat molarii de minte se extrag foarte frecvent, sunt disponibili foarte multi donori si astfel se diminueaza substantial pericolul rejetului imunologic post-transplant.

Anul trecut Japonia a anuntat ca in 2010 va finanta cercetarile privind culturile de celule stem cu peste 10 miliarde de yeni (aproximativ 80 milioane de euro), ocupand astfel locul secund dupa SUA in aceasta privinta.

Sursa: MediPress
Traducere: Blanka Petcu

Xilitolul este un polialcool natural utilizat frecvent ca agent de indulcire. Cercetari multiple au demonstrat ca aceasta substanta este capabila sa reduca numarul bacteriilor cariogene Streptococcus mutans. Guma de mestecat cu xilitol exista deja de multi ani pe piata, dar nu poate fi consumata de copiii mici, motiv pentru care s-a cautat o alta rezolvare.

In cadrul unui studiu recent efectuat la universitatea din Washington xilitolul a fost incorporat in jeleuri delicioase, in forma de ursuleti colorati, din care copiii participanti la studiu au primit zilnic de trei ori 4 bucati. Dupa 6 saptamani s-a constatat diminuarea numarului de microorganisme periculoase in placa bacteriana, din punct de vedere al sanatatii dintilor.

Cercetarea va continua cu o noua etapa ce va urmari daca jeleurile cu xilitol sunt sau nu eficiente in prevenirea cariilor dentare.

S-a efectuat totodata si un examen endoscopic al mucoasei linguale si s-a observat faptul ca papilele fungiforme ale fumatorilor sunt mai aplatizate si prezinta o vascularizatie diminuata fata de cele ale nefumatorilor.

Functia gustativa este de fapt o combinatie a activitatii papilelor gustative si a sensibilitatii olfactive a nasului. Nervii ce transmit stimulii dinspre si catre aceste locatii pot fi afectati de mai multi factori. In principiu, orice interfereaza sau blocheaza abilitatea acestor nervi de a inregistra cu precizie diferitele tipuri de stimuli va duce la o senzatie gustativa alterata.

Diminuarea senzatiei gustative poate fi explicata si din prisma fenomenelor chimice. In timpul fumatului papilele gustative vin in contact cu zeci de compusi chimici care reduc capacitatea papilelor gustative sa inregistreze cele 4 gusturi fundamentale pe care le recunoaste sistemul senzorial. Substantele chimice nu distrug complet abilitatea papilelor de a recunoaste gustul sarat, dulce, acru sau amar, dar gradul de recunoastere al acestora este semnificativ diminuat.

In acelasi timp fumul de tigara este inhalat si expirat si pe caile nazale. Compusii chimici estompeaza capacitatea nervilor olfactivi de a sesiza aroma alimentelor.

De asemenea, nicotina influenteaza functia gustativa multumita mai multor proprietati:

1. gustul amar al nicotinei domina restul gusturilor
2. nicotina determina o senzatie de iritare care poate inhiba functia gustativa (actioneaza in mod similar cu capsaicina din ardeii chilli)
3. Se presupune ca nicotina are abilitatea de a patrunde in creier prin circulatia sanguina si poate influenta centrii alimentatiei care au legatura si cu functia gustativa.

Cercetatorii au constatat ca toate probele provenite de la subiectii cu piercing in limba prezentau concentratii crescute de bacterii parodontopatogene (care determina boli parodontale). Nivelurile obtinute au fost semnificativ mai mari decat in cazul persoanelor fara piercing.

Bijuteriile aveau o vechime cuprinsa intre 2 si 8 ani si s-a observat ca durata purtarii piercingurilor avea influenta asupra numarului de microorganisme gasite. Astfel, cu cat piercing-ul este mai vechi in cavitatea bucala, cu atat flora bacteriana este mai bogata si mai concentrata.

Prezenta piercing-ului oral poate determina inflamatie, rani, infectii si boli parodontale. In cazuri rare se pot asocia si leziuni la nivelul nervilor locali. De asemenea, gingia dinspre cerul gurii se poate retrage datorita presiunii exercitate de piercing-ul inserat in limba. Nu in ultimul rand bijuteria poate distruge coroanele dintilor sau obturatiile (plombele) plasate in dinti.

Cercetatori de la Spitalul universitar si de la Universitatea din Geneva pun la punct o noua tehnica de fotodezinfectie, informeaza cotidianul elvetian Le Temps.

Aceasta ar putea folosi la eliminarea unor bacterii implicate in diferite patologii dentare, cum sunt cele vinovate de formarea cariilor.

Fotodezinfectia se bazeaza pe o reactie chimica care are loc cand un compus fotosensibil este expus unei surse luminoase cu o lungime de unda adecvata. Reactia genereaza un flux de radicali liberi capabili sa distruga fizic celulele bacteriene.

Procedeul se foloseste deja, mai ales in Canada, cu un laser rosu ca sursa de fotoactivare. Echipa de la Geneva a reusit sa identifice anumiti fotosensibilizatori extrasi din plante, care pot fi activati cu ajutorul unei surse luminoase albastre.

Toate cabinetele dentare au deja acest tip de sursa luminoasa pentru solidificarea rasinilor la obturatiile dentare. Prin urmare, n-ar avea nevoie sa achizitioneze aparate noi’, a spus un membru al echipei de cercetatori.

Prin acest procedeu, s-ar putea trata infectiile pulpei dentare, unde se afla tesuturile vii ale dintilor.

‘Prin tehnicile de dezinfectie conventionale utilizate la tratarea infectiilor pulpare, se constata o rata a esecului de 40% in Europa’, afirma un cercetator. Sunt necesare atunci tratamente cu antibiotice sau extractia dintelui pentru a evita complicatiile infectioase. Cu procedeul pe baza de sursa luminoasa albastra, se spera obtinerea unei dezinfectari care sa scada rata esecului. ‘In cursul unui control banal, este suficienta clatirea gurii cu o solutie care s a contina un fotosensibilizator, dentistul putand apoi sa elimine selectiv, cu o sursa luminoasa, bacteriile cariogene si sa previna astfel formarea cariilor’, explica un membru al echipei de cercetatori.

Alt avantaj al fotodezinfectiei este ca nu exista nicio cale de rezistenta bacteriana care sa necesite utilizarea antibioticelor.

Ramane sa se dezvolte un aparat potrivit, adica o fibra optica care sa permita directionarea luminii albastre spre radacina dentara. ‘Speram sa putem comercializa procedeul, desi nu pare destul de inovator pentru a fi brevetat.

‘Lumina albastra exista deja, ca si fotosensibilizatorii’, spune cercetatorul Serge Bouillaguet, al carui proiect a obtinut un premiu la a treia editia a Salonului Inovatiei, organizat de Spitalul universitar din Geneva, in septembrie 2009.

Cercetatorii de la Institutul Fraunhofer pentru cercetarea silicatilor ISC din Germania au dezvoltat un nou material care poate fi utilizat pentru toate componentele aplicate in cadrul tratamentului endodontic.

Materialul, elaborat impreuna cu cercetatorii companiei VOCO, se bazeaza pe substantele hibride organice-anorganice numite ormoceri, combinate cu diverse nano- si microparticule. In vreme ce materialul standard se contracta cu 2-4%, ormocerii prezinta o contractie de numai 1,3% in timpul prizei. De asemenea, ormocerii pot fi adaptati pentru a adera la diferite parti ale dintelui.

Ormocerii sunt deja utilizati ca invelis optic functional in cazul pieselor ceramice si din sticla sau ca invelis cu igienizare simplificata in cazul componentelor metalice sau din piele.

Potrivit reprezentantilor oficiali ai ISC, lansarea produsului final cu utilizare in stomatologie va fi posibila in cativa ani.

Xilitolul reprezinta un alcool produs prin reducerea xilozei sau a zaharului din lemn. Xilitolul se gaseste in mod natural si in fructe, precum in pere sau capsuni. Este utilizat ca indulcitor carioprotector in dulciurile fara zahar, alaturi de gumele de mestecat si tabletele indulcitoare.

Studiul mentionat evalueaza efectele substantei asupra ecosistemului bucal si rolul sau in prevenirea cariei dentare. In cadrul unor cercetari realizate pe copii si adolescenti s-au examinat probe de saliva prelevate de la acestia.

Pe langa alte rezultate, s-a constatat ca un aport zilnic de 3,4 g xilitol este suficient pentru modificarea densitatii microorganismelor orale, insa acest lucru nu a diminuat productia acidului lactic in placa bacteriana.

Un studiu anterior arata ca folosirea unei singure doze ridicate de xilitol a redus temporar nivelul aciditatii in placa bacteriana dintre dinti.

Intr-o cercetare similara, ce cuprindea 128 de copii cu varsta cuprinsa intre 7-12 ani, subiectii au fost rugati sa mestece guma de trei ori pe zi, cu o cantitate zilnica totala de 6 grame de xilitol. Cantitatea placii bacteriene si de acid lactic a scazut in mod evident in perioada perioadei studiului.

Dupa patru saptamani, proportia germenilor cariogeni s-a redus la o treime, insa la 6 luni dupa aceea nivelurile au revenit la valorile lor initiale. In ciuda dozei folosite relativ crescute de xilitol, nu s-au consemnat reactii adverse, mai ales in privinta tulburarilor gastro-intestinale (diaree, greturi, varsaturi, etc).

Studiile amintite ofera urmatoarele recomandari:

• sa se consume zilnic xilitol, ca supliment pentru pacientii cu risc carios crescut
• produsele cu xilitol ce stimuleaza secretia salivara ar trebui sa fie alegerea primordiala (guma de mestecat)
• este necesar un consum de aproximativ 6 g de xilitol pe zi pentru neutralizarea aciditatii si astfel pentru diminuarea riscului carios
• consumul zilnic de xilitol se face cu o frecventa de cel putin 3 ori/ 24 h
• xilitolul sa fie prezent in produsele respective in cea mai mare cantitate posibila si sa nu fie combinat cu alti agenti indulcitori

Efectele ceaiului verde reprezinta obiectul central al numeroaselor publicatii si simpozioane contemporane. “Numeroase studii premergatoare ale japonezilor sugerau ideea potrivit careia consumul de ceai verde reduce incidenta cariei”, declara Christina Wu, reprezentanta grupului de cercetatori. “Cu atat mai putina atentie s-a acordat insa ceaiului negru, care a devenit o bautura populara chiar si in tarile occidentale. Pe plan mondial, ceaiul negru reprezinta 80% din totalitatea ceaiurilor consumate.”

Dr. Wu si colaboratorii ei au identificat componente ale ceaiului negru (indeosebi polifenolii), capabile sa distruga bacteriile sau sa incetineasca dezvoltarea lor, respectiv sa inhibe productia de acid la nivelul placii bacteriene. Ceaiul negru inhiba si glucozil-transferaza bacteriana, enzima responsabila de transformarea zaharurilor in polizaharide aderente, ce participa la acumularea abundenta a placii bacteriene. S-a constatat totodata faptul ca, in contact cu ceaiul negru, anumite microorganisme au pierdut capacitatea de agregare la alte microorganisme, reducandu-se drastic cantitatea totala de placa acumulata.

In cadrul studiului, la pacientii care au efectuat clatiri bucale cu ceai negru (cate 5 clatiri zilnice, la intervale de 3 minute si cu o durata de 30 minute), s-a redus cantitatea placii bacteriene si a acizilor produsi de bacterii. Aceste date clinice sustin concluziile unui studiu anterior, realizat de un grup de cercetatori suedezi, care la vremea respectivaa  publicat si un articol privind aceste efecte benefice ale ceaiului negru.

Oamenii de stiinta sunt convinsi ca un consum regulat din aceasta bautura imbunatateste sanatatea orala chiar si la nivel mondial. Combinat cu periajul dentar efectuat dupa mesele principale, consumul de ceai ar putea deveni un nou mijloc complementar recunoscut pe plan mondial pentru combaterea placii bacteriene.

In cadrul studiului, autorii au testat fluidul santului gingival si probe de sange, provenite de la 10 pacienti cu afectiuni gingivale grave, respectiv de la 10 persoane cu gingia sanatoasa. In cadrul lotului de subiecti sanatosi s-au constatat concentratii crescute de antioxidanti. In schimb, la pacientii cu inflamatie gingivala, nivelul elementelor antioxidante era semnificativ mai mic, atat in lichidul santului gingival din jurul dintilor, cat si in probele sanguine, in comparatie cu grupul de control, cu subiecti sanatosi.

Rezultatele studiului s-au publicat in paginile revistei “Jurnalului de Patologie Clinica: Patologie Moleculara”.

Dr. Chapple a adaugat faptul ca antioxidantii ce detin rol important in fluidul santului gingival indeplinesc functii similare si la nivelul plamanilor si al colului uterin. Aceste descoperiri atesta faptul ca suprafetele mucoase au nevoie de protectie suplimentara impotriva leziunilor provocate de radicalii liberi si acest lucru este posibil doar prin intermediul fluidelor bogate in antioxidanti.

Se formuleaza insa o intrebare fireasca: de ce persoanele cu afectiuni gingivale grave prezinta un nivel scazut de antioxidanti? Se pare ca organismul acestor subiecti fie produc mai putine elemente antioxidante ca restul peroanelor, fie au un nivel crescut de radicali liberi si astfel rezervele de antioxidanti sintetizati se epuizeaza rapid. Sau, poate fi vorba de combinatia celor doua fenomene. De asemenea, se presupune si faptul ca radicalii de oxigen, extrem de agresivi, ce se produc in cursul inflamatiei parodontale, se disperseaza si in circulatia sanguina si astfel duc la scaderea nivelului de antioxidanti periferici prezenti in sange.

Afectiunile gingivale prezinta pe plan mondial o incidenta de aproximativ 10-15%. De regula, gingivita este provocata de placa bacteriana (adica de igiena orala defectuoasa). Prin concentratia mare de microorganisme, placa dentara determina inflamatia gingiei, care – netratata – in timp poate determina si pierderea treptata a suportului osos din jurul dintilor si pierderea dintilor din regiune.

Un articol publicat luna trecuta in revista oficiala a Academiei Americane de Parodontologie a pus in lumina un alt avantaj al consumului de ceai verde. Cercetatorii au constatat ca aceasta bautura poate ajuta la mentinerea sanatatii gingiilor.

Studiul a supus analizei starea de sanatate parodontala a 940 de barbati si s-a stabilit ca cei ce beau in mod regulat ceai verde prezentau gingii mai sanatoase decat cei ce consumau ceai doar ocazional.

Capacitatea de protectie a gingiei pe care o are ceaiul verde se poate datora continutului de catechina, un antioxidant puternic. Studiile anterioare au demonstrat in repetate randuri abilitatea antioxidantilor de a reduce procesele inflamatorii in organism, caracteristica ce se confirma si in cazul ceaiului verde.

Boala parodontala (parodontita) este un proces inflamator cronic ce afecteaza gingia si tesutul osos responsabil de sustinerea dintilor si care – netratata – duce la mobilizarea si pierderea dintilor din regiunea afectata.

Acest studiu arata si detalii privind legatura intre inflamatia cronica si problemele de sanatate, conform declaratiilor oferite de specialistii implicati in proiect.

Studiul a fost realizat pe 4.053 de adulti, cu varsta mai mare de 40 de ani. Dupa ce au fost eliminati factorii de risc recunoscuti ca varsta, rasa si statusul de fumator/nefumator, rezultatul a aratat ca participantii care si-au pierdut dintii sunt mai expusi afectiunilor cronice ale rinichilor, fata de cei care si-au pastrat dentitia.

Autorul studiului, Dr. Monica Fisher, a declarat: “Boala parodontala este o cauza importanta in pierderea dintilor la adulti. De aceea, lipsa dintilor este cosiderat a fi un marker al unui istoric de boala parodontala la participantii prezenti in cadrul studiului”.

Atat boala parodontala cat si afectiunea cronica a rinichiului sunt considerate situatii inflamatorii, iar cercetarile anterioare au sugerat ca aceasta conditie inflamatorie este legatura intre cele 2 afectiuni.

Potrivit lui David Cochran, presedintele Academiei Americane de Parodontologie, tratarea afectiunii parodontale poate insemna mai mult decat doar salvarea dintilor.

Oamenii de stiinta cred ca una din principalele cai prin care merisorul previne infectiile tractului urinar consta tocmai in inhibarea aderentei agentilor patogeni la suprafata interna a vezicii urinare. Se pare ca mecanismul similar il adopta si la nivelul cavitatii bucale.

In cadrul experimentelor realizate, echipa condusa de Dr. Koo a dovedit ca sucul de merisor intrerupe formarea glucanilor, substante care fac legatura dintre microorganisme in structura placii dentare. Bacteriile detin enzime speciale, precum glucozil-transferaza, cu ajutorul carora pot construi placa microbiana bucata cu bucata, formand in scurt timp o adevarata fortareata care acopera dintii si ofera bacteriilor un mediu protector si favorabil proceselor lor metabolice, care duc la eliberarea de acizi. Cercetatorii au observat ca merisorul inhiba enzimele mentionate, reducandu-se astfel masa de placa dentara acumulata pe dinti.

Una din substantele sucului de merisor dezarmeaza deci patogenii cariogeni. Sa nu va ganditi ca dand buzna in magazine pentru a cumpara si consuma aceste sucuri veti scapa de carii. Din pacate, zaharul adaugat la aceste bauturi, combinat cu aciditatea fructelor continute poate facilita formarea cariei.

Urmatorul pas al studiului cosnta in detectarea substantei din sucul de merisor care ofera beneficiile amintite, urmand ca aceasta sa fie testata in detaliu, in cadrul experimentelor in vitro si in vivo, iar daca rezultatele sunt favorabile, substanta va avea mari sanse sa fie utilizata in ape de gura si paste de dinti.

Oamenii de stiinta au constatat un nivel semnificativ redus al anticorpilor HtpG la persoanele cu afectiuni ale parodontiului, spre deosebire de subiectii cu dinti si gingii mai sanatoase. In mod specific, anticorpii prezinta concentratii mai crescute la persoanele afectate, intrucat acestia au menirea de a lupta cu boala.

”In ultimii 30-40 de ani la persoanele cu boli parodontale s-a constatat un nivel mai mare de anticorpi fata de bacteriile ce cauzeaza parodontopatiile, insa stim si faptul ca acesti anticorpi nu asigura protectie” afirma Dennis Lopatin, liderul grupului de cercetare. E ca si cum s-ar administra un vaccin impotriva unei alte tulpini de virus gripal. Pacientul produce astfel un nivel ridicat de anticorpi, identificabili prin investigatii de laborator.

La subiectii cu gingii mai putin afectate s-a observat nu doar o concentratie mai mare de anticorpi, ci si un raspuns mai eficient la tratamentul bolii parodontale, adauga cercetatorii.

Pe termen lung, aceasta constatare poate duce la stabilirea unei noi strategii terapeutice, pentru a preveni progresia sau chiar si instalarea bolii parodontale.

O alta problema care isi cauta raspunsul ar fi: de ce persoanele cu afectiuni parodontale nu produc un raspuns imun benefic la proteina HtpG, iar aceasta corelatie ne conduce la ideea ca sanatatea orala influenteaza sanatatea generala.

”Am dori sa aflam cat de unic este acest mecanism si in cazul altor tipuri de infectii cronice si ne-ar imbucura daca s-ar dovedi ca este de fapt un mecanism obisnuit, devenind astfel mai usor de studiat” a adaugat Dr. Lopatin.

Printre aceste substante se numara: butelina, acidul butelic, acidul oleanic, aldehida oleanica si 5-hidroxi-furfuralul. Ultimele trei enumerate au cel mai puternic efect impotriva bacteriilor, indeosebi asupra Streptococcus mutans si Porphiromonas gingivalis. Este nevoie de o concentratie cuprinsa intre 200-1000 micrograme/ml pentru efectul scontat. Acidul butelinic si derivatii acestuia, insa, necesita o concentratie mult mai ridicata decat substantele descrise anterior. Acidul oleanic, in doza de 31 micrograme/ml, previne adeziunea Streptococului mutans la mucoasa, fenomen indispensabil in procesul de proliferare bacteriana.

Stafidele erau considerate pana nu demult cariogene datorita aderentei la suprafata dintilor si continutului glucidic ridicat. Se pare insa ca nu proprietatile fizice determina cariogenitatea alimentelor – uneori primeaza continutul lor chimic.

Din punct de vedere chimic, stafidele nu contin cantitati insemnate de zaharoza, glucidele fiind prezente indeosebi sub forma de glucoza si fructoza, mai putin nocive in privinta cariogenezei.

Conform cercetatorilor, cea mai mare parte a metilmercurului provine din apele menajere, asadar ia nastere inainte de ajungerea mercurului in canalizare, unde supravietuiesc bacteriile cu capacitatea de descompunere a sulfurilor. Deocamdata nu se cunoaste mecanismul de formare al metilmercurului in cabinetul stomatologic, dar se formuleaza intrebarea daca aceste microorganisme ce degradeaza sulfurile se pot stabili si in cavitatea bucala?

Cercetatorii estimeaza ca, in intreaga cantitate de apa de la toate cabinetele stomatologice din SUA, se gasesc pana la cinci kg de metil mercur, in fiecare an.

”Este cert faptul amalgamul reprezinta un pericol real pentru mediul inconjurator, motiv pentru care, daca nu se interzice utilizarea sa, necesita o atentie deosebita modul sau de folosire, pentru a evita poluarea apelor naturale” – considera Prof. Karl Rockne.